McCurry – f 1,8

Afisul cu Fata Afghana inconjura fragil stalpul; o singura privire aruncata din masina lui Andreja mi-a aprins LED-ul de control. La doar cateva minute aveam sa trecem prin fata Palatului Artelor din Zagreb, iar acolo sa am confirmarea, sub forma unui banner enorm deasupra intrarii.

40 kuna biletul. O sala mare in dreapta, sora ei geamana in stanga. Cateva scaune deja ocupate in fata plasmei – filmul de pe NG despre incercarea reusita de a o gasi pe protagonista celui mai faimos portret fotografiat de pe planeta. Si mult, neasteptat de mult McCurry. Fata Afghana, portretul consacrat de ieri si cel de azi, dupa amar de vreme, doua printuri foarte mari, pe un perete dedicat doar ei, doi ochi cu irisi patati de viata.

Nu doar atat, unele imagini descoperite intr-un vechi NG despre muson, aparut pe vremea cand insusi conceptul NG era imperialist. Acum mari, nestanjenite de restrictiile tiparului de revista. Imagini reunite in albumul Monsoon, gasit la libraria din Main Bazaar din Paharganj, Delhi. Imagini arhicunoscute mie,  la fel ca mp3-ul din casti pus pe “repeat”, ascultat  pe bicicleta in drum spre centru. Si totusi, la fel cum de la 192k treci la vinilul de calitate, aceleasi imagini aveau sa imi arate acum atat de mult din ce a vazut McCurry cu adevarat prin obiectiv.

Si multe lucrari noi, in mare parte portrete, din Marele Orient, dar si din Europa sau fotoreportaj din New-York-ul lui septembrie 2001.

Steve McCurry? Diafragma foarte deschisa, fundalul ales cu foarte multa grija ca sa “discute” cu fiecare portret, fotografii realizate doar in lumina naturala insa la acele ore magice de rasarit sau apus. Saptamani intregi petrecute intr-o anumita zona de interes, in mijlocul comunitatii, pentru a intelege, a accepta si a fi acceptat. Aparatul mereu la indemana, setarile ajustate in permanenta in functie de conditiile de lumina. Cu siguranta inca vreun asistent care sa ii tina umbrela atunci cand sta pe ploaie torentiala in apa pana la piept  – pentru protectia aparatului, desigur!

Si da, printul foto da cu tifla imaginilor de pe 1366/768 pixeli, de pe ramele foto, de pe noile tablete grafice, de pe ultimele android-uri sau i-telefoane. Da cu tifla albumelor foto pe care m-am bucurat sa le cumpar sau sa le primesc, NG-ului (fie el tiparit in tara celor bravi) si oricarui alt mediu.

Daca mi-as dori ceva de la McCurry, ar fi sa fiu fotografiat de el. Nu m-ar interesa imaginea obtinuta, poate sa apese apoi pe “delete”.  Ar fi insa cea mai buna cale de a il vedea pe maestru in elementul sau cu adevarat, de a ii intelege acel “ceva”atat de special, prin care interactioneaza cu subiectele sale,   asa cum au avut privilegiul atatia oameni, norocosi sau dimpotriva, din lumea larga.

©Cristian Tzecu, www.momente.ro, noiembrie 2011

Share on Facebook