Dincolo de hublou, Himalaya!
V1 stă cuminte între scaun şi peretele ce mă desparte de aerul rarefiat de la 11.000 metri. D300 e la picioare, bine înghesuit în geanta roşie cu obiective fixe. Pe ambele le aşteaptă zile frumoase de muncă, încadrare, măsurarea expunerii, declanşare. V1, împreună cu bateriile de rezervă, mă va însoţi cât mai sus cu putinţă, sper să îl duc pe vârf, la 8.091. D300, greu cum e, va munci în Kathmandu şi în tabăra de bază.
“Aveţi vreo amintire cutremurătoare din expediţiile precedente?” m-a asaltat o fată cu microfon în dimineaţa zilei de 28 martie, în aeroportul Otopeni. Am dezamăgit-o, cu siguranţă, spunându-i că amintirile de acolo, de sus, sunt speciale şi intime. Şi că în niciun caz nu o să îi povestesc five o’clock news. Tare ciudat să stai în faţa atâtor microfoane, când încă nu ai făcut nimic, decât să anunţi că vrei să urci pe Annapurna. Cred că singurul motiv pentru care am stat cuminte în poza de grup a fost ca să le ridic mingea la fileu celor de la CevaDeSpus.ro, persoane cu dizabilităţi reunite într-o asociaţie de autoreprezentanţi, ale căror semnături pe un steguleţ o să încerc să le duc cât mai sus. Nu, mai e cu siguranţă un motiv pentru care am stat cuminte – ca să nu se supere pe mine Zsolt, cel care a visat, conceput şi pus pe picioare această expediţie.
Mare diferenţă între expediţia himalayană de acum şi precedentele (ultima în 2008), acum am plecat sponsorizaţi integral, îmbrăcaţi Gravity din cap până în picioare, cu echipa de PR care ne-a mediatizat puternic. Şi cu un expedition leader care, aşa cum ziceam, a reuşit să ne aducă în starea mentală a învingătorului şi să ne ducă în Himalaya pentru a învinge.
Nu credeam, la începutul anului, că avea să reuşească să găsească finanţarea, în ciuda asigurărilor sale. Poate pentru că în Timişoara e imposibil (cel puţin pentru mine) să faci rost de atâţia bani pentru o activitate ce nu implică spectatori, sau poate pentru că eram foarte prins cu multe altele, ture foto în ţară sau în Himalaya indiană (unde mai sunt disponibile 5 locuri), cursuri, finalizarea unui film… Deşi nu credeam, acel dar dacă? m-a încălţat în pantofii de alergare şi m-a scos la antrenament în sus şi în jos, cât de iute posibil, până la etajul 11 al blocului meu şi înapoi la parter, şi iar la 11, şi fuga la parter, “Bună ziua, vecine, vă antrenaţi?” “Da, nu am vreme să merg la sală şi atunci alerg aici, pe scări.” Mi-ar fi fost ciudat să le spun că s-ar putea să mă întorc în Himalaya, pe un vârf important, primul optmiar atins de oameni.
Cartea “Cucerirea Annapurnei”, a lui Maurice Herzog, are darul să mă cutremure. Francezii au avut de ales între doi optmiari despre care nu se ştia nimic, nici măcar cum arată vreo posibilă rută, şi au atins vârful folosind echipamentul modern al anilor ’50. M-a cutremurat şi m-a rusinat, tocmai mă anunţase Zsolt că se leagă cu sponsorizarea, şi începusem să îmi schiţez bagajul pe hârtie, bagaj ce include echipament de ultima oră al anilor 2010. Enorma diferenţa între atunci şi acum, cu telefon satelit, bocanci ultra-rezistenţi la frig, corturi ultra-light, mâncare liofilizată, şi mai ales informaţie detaliată despre rută, adică exact ce nu au avut acei oameni şi totuşi au reuşit. Oare cum va fi la noi?
Experienţa acumulată e mare, sper să conteze. Prognoza meteo va fi dedicată acelui masiv, şi ne va ajuta mult. Echipa e foarte importantă, şi ne-am sudat în timp – cu excepţia lui George,- am împărţit prea multe bune şi “cutremurătoare” ca să îmi mai fac griji. Acestea au rămas în urmă, cumva emfazate de valul de informaţie care a circulat pe net despre ce vrem noi să facem (“Annapurna, vârf cu grad de risc MAXIM” etc). Gata, suntem pe drum, la doar 20 minute de Kathmandu, oraşul atât de fotogenic de la poalele Himalayei, şi lucruri frumoase ne aşteaptă.
Despre ce va fi fost aş povesti mai cu plăcere la întoarcere, mi se pare mai firesc aşa. Până atunci, însă, voi vedea lumea din Nepal, din nou, prin vizorul lui D300, iar muntele cel mare îl voi fotografia şi filma cu V1.
Cristian Tzecu, 11000m, 980km/h, deasupra Nepalului, chiar in dreptul Annapurnei!
Mult noroc si zile insorite! 🙂
Cautand pe netul in limba romana iata ca am gasit pe saitul dumeavoastra.
Nu ma pot abtine sa nu zic ca sunt placut surprins de
calitatea articolelor de pe acest sait si va urez cat mai mult succes!