Prima pagină » Servicii » Educație fotografică - workshop-uri, cursuri » 69 povești fotografice – workshop

69 povești fotografice – workshop

Mă numesc Cristian Tzecu, sunt fotograf, și în 15 iunie împlinesc frumoasa vârstă de 33 de ani. De când fotografiez.

Am avut privilegiul de a vedea multe povești interesante, destule dintre ele le-am surprins pe film sau pe senzor. Puțin din ce am vânat am arătat și altora,  iar o mică parte dintre ele mă reprezintă și acum, ca fotograf.  Multele imagini ce nu îmi mai plac arată un lucru bun, faptul că am evoluat.

Ultimii cinci ani i-am consacrat și educației fotografice – workshop-uri, cursuri, ture foto, plecând din România oamenilor calzi, și ajungând până în Himalaya indiană. Multe povești fotografice sunt legate mai degrabă de oameni decât de locuri, pentru că orice scenă de teatru are nevoie, mai presus de decoruri și lumini, de actori.

Despre relația cu actorii imaginilor mele, despre felul în care am realizat fotografii ce mă reprezintă, despre secretele ce se ascund în spatele imaginilor, vă voi povesti chiar în 15 iunie, la Ambasada, cu începere de la orele 18. Mi-ar plăcea să nu vorbesc doar eu, ci să ascult și răspund și întrebărilor voastre.

Participarea nu vă costă nimic, dar vă rog să vă înscrieți aici. Prin bunăvoința Ambasadei, avem la dispoziție Sala Mare, în care vom încăpea cu toții.

Vă aștept cu drag!