Workshop_fotografie_nocturnă 16-18_noiembrie_2016
Lector: Cristian Tzecu Asistent: Cosmin Nistor
De la bun început îți spun că titlul e înșelător; mai degrabă l-aș numi “Workshop de fotografie în lumină puțină sau chiar în beznă”. Pentru că noțiunile de zi și noapte dispar, de exemplu, când e vorba de peșteri, la fel și cînd încercăm pictura cu lumină (lightpainting) în spații închise. În peșteri am descoperit acest gen de fotografie, foarte generos, și îl consider mereu un as în mânecă, atât în fotografia de călătorie/explorare, cât și la cea de produs sau eveniment. Sunt sigur că o să îți fie de folos!

PROGRAM:
Ziua I – 16 noiembrie
18:00 Întâlnire la Ambasada. Ne (re)cunoaștem.
18:20 Începem: despre fotografia în întuneric.
18:50 Cum folosim aparatul foto când lumina e puțină. (despre obturator, senzor, ISO, zgomot, VR, trepied, etc).
19:30 Dispozitive de iluminare – continuă și flash.
20:15 Pauză.
20:30 Metoda de lucru – exersăm în sală.
21:00 -22:00 Ieșim la fotografiat. Nu uita aparatul (cu baterii pline), trepiedul, și toate accesoriile ce te ajută.

Ziua II – 17 noiembrie
18:00-19:00 Discutăm pe marginea imaginilor fotografiate în seara precedentă
19:00-20:00 Despre Cosmos, și astrofotografie.
20:00 Plecăm la nord de Timișoara, să fotografiem curentul meteoric al Leonidelor (în caz de cer senin).

Ziua III – 18 noiembrie
18:00 – 19:00 Discutăm pe marginea imaginilor fotografiate în seara precedentă
19:00 – 21:00 Nu uita laptopul, povestim și exersăm tehnici de editare.
Nivelul de adresare: începător – mediu. Este necesară cunoașterea echipamentului fotografic personal, se recomandă cunoașterea noțiunilor de timp de expunere, diafragmă, sensibilitate (ISO) – deși le vom discuta și noi la workshop. Pentru editarea imaginilor este necesar un laptop, iar pentru fotografia de noapte propriu-zisă, un trepied. O lanternă (preferabil frontală) e de mare folos, la fel și hainele mai groase.
Preț: 200 lei. Participanții la precedentele ture foto/cursuri cu Cristian Tzecu au o reducere de 10%
Înscrieri, aici. Toate locurile au fost ocupate.
